Aventura din Muntii Dobrogei s-a petrecut in luna aprilie a acestui an. Eu impreuna cu mai multi prieteni am programat o iesire de sfarsit de saptamana intr-un loc mai putin vizitat, dar totodata unul dintre cele mai salbatice locuri care mi-au fost date sa le intalnesc. Desi vremea se anunta una deloc potrivita pentru o iesire la munte si mai degraba potrivita pentru un week-end relaxant petrecut in casa cu familia sau cu prietenii, departe de ploaia strasnica anuntata la meteo.
Dornici de aventura, de voie buna si innebuniti de adrenalina decidem sa plecam pana la urma. Sambata la ora 5:30 dimineata un grup de 8 oameni se intalnesc la o benzinarie pentru a pune la punct ultimele detalii ale excursiei, iar in jur de ora 6:30 eram deja pe drum, pe Autostrada Soarelui, care cu totii stim ca este drumul care ne duce la mare, dar in cazul de fata, pe mine ma ducea la munte.
Eu eram foarte incantata deoarece nu mai fusesem niciodata prin partea aceea a tari, dar nu imi era total straina fiindca facusem cercetari serioase inainte sa plec la drum.
In drum spre Dobrogea am poposit in mai multe orase pentru poze, impresii, macare, etc. Precum Slobozia, un oras simpatic, cu oameni primitori, mancare buna si multi plopi. In Braila am vazut cea mai mare pizza de pana acum, care a fost linsata in nici 20 de minute de doar doua guri, flamande ce-i drept, dupa ce ne-am linistit foamea am fost sa traversam Dunarea, bineinteles, cu bac-ul.
Ajunsi pe cealalta parte a fluviului, peisajul e complet schimbat,oameni care vand peste in fata curtilor lor, gaste care se plimba langa sosea, portiuni de padure inundata, iar de-o data in stanga drumului se arata ei, muntii Macini, falnici, dar umili, sobri, dar senini, cu un relief stancos, dar accesibil, iar la baza lor, se afla orasul Macin.
Cu masinile parcate, rucsacii in spinare, bocancii in picioare, ne avantam in necunoscut. Vremea se arata destul de primitoare, cu mult soare si nori putini. Obiectivul nostru pentu acea zi, era sa ajungem pe cel mai inalt vaf, varful Tutuiatu(467m) si sa campam.
In drum spre varf dam de doua izvoare, de unde aflam ca au fost sapate si amenjate de doi calugari pe care ii prea maresc si acum, deoarece datorita lor m-am adapat cu o apa extraodinar de rece si binevenita.
Mergand pe drumul stancos, fiind atenta unde calc, observ multe soparle, gargarite, carabusi, dar si o vietuitoare care este protejata prin lege, fiind patrimoniu national, ea se intituleaza broasca testoasa dobrogeana, o broasca testoasa de uscat maricica, dar neasteptat de rapida.
Ajunsi pe varf, ne pozam cu vantul in fata ,cu zambetul pe buze si cu minunata priveliste ce se arata pretutindeni, dar datorita vremii schimbatoare ne decidem sa coboram spre locul de campare, unde ne punem corturile, macam, povestim si tragem un mic pui de somn.
Seara, odihniti si binedispusi admiram un cer plin de stele, asa cum rar mi-a fost dat sa vad, depanam amintiri, glumim, bem un pahar de sampanie si ascultam linistea imbinata cu sunetele vietuitoarelor din jurul nostru.
A doua zi, eu raman sa am grija de corturi si sa ma relaxez citind o carte in timp ce prietenii mei se duc sa "cucereasca" cat mai multe varfuri.
Pe la asfintitul zilei eram deja in Tulcea, admirand morile de vant ce iti lasau impresia ca te aflii in alta galaxie si pozand peisajele pline de culori vii ce iti linisteau gandurile si iti umpleau inima de liniste si implinire.
In concluzie am avut parte de doua zile minuntate, senine si foarte pline cu multe experiente noi si de neuitat, pe care dabea astept sa le retraiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu