DELTA DUNARII

Delta Dunarii repezinta un regal de fauna si flora, totul asezonat cu cele mai frumoase peisaje de acest gen existente la noi in tara si nu numai. Tocmai si din acest motiv, Delta Dunarii este cunoscuta ca fiind unica delta de o asa frumusete, atragand anual un numar impresionant de turisti. Acest lucru a favorizat in timp dezvoltarea turismului in sine dar si ridicarea pensiunilor si hotelurilor menite sa cazeze turistii dornici de o vacanta in natura. Astfel, afacerile s-au pus rapid pe picioare, tranformand Delta Dunarii in locatia ideala pentru o vacanta in natura, departe de agitatia si smogul orasului. Aici aveti avea ocazia sa vedeti specii rare ale reprezentantelor faunei dar si a florei, dar si specii de pesti de-a dreptul extraordinare.

LOCALIZARE

Delta Dunarii este cuprinsa intre Podisul Dobrogei la sud-vest, la nord atingand granita cu Ucraina.  Asa cum era de asteptat, la Est se intalneste cu Marea Neagra, cele trei brate ale Dunarii varsandu-se aici, acesta fiind tocmai motivul pentru care aceasta oaza de natura a fost numita Delta, si nu orice Delta, ci una dintre cele mai frumoase.  Ca si coordonate geografice specifice, mentionam ca Delta Dunarii este traversata de paralela 45 cu latitudine nordica, dar si de meridianul 29 cu longitudine estica, astfel, la o privire atenta pe harta, urmarind coordonatele, este imposibil sa ii ratam locatia, chiar daca nu suntem cetateni romani sau prea buni in ale geografiei.

SUPRAFATA

Suprafata Deltei Dunarii este de aproximativ 5050 km patrati. Trebuie tinut insa seama ca aceasta suprafata apartine atat Deltei cat si complexului lagunar Razim-Sinoe. Ce este bine de stiut este faptul ca din aceasta suprafata, 732 km apartin Ucrainei, in aceste conditii, scazand aceasta suma dar si pe cea ocupata de complexul Razim-Sinoe, Delta romaneasca va ajunge sa ocupe o suprafata de 2540 km patrati. Cu toate astea, in curand este posibil sa avem mult mai multa Delta, tocmai datorita faptului ca anual, Dunarea aduce tone de aluviuni la varsare, astfel, Delta este in proces de crestere anuala cu 40 m patrati.

BRATELE DUNARII

Dupa cum se stie, Dunarea se bifurca in doua brate in dreptul localitatii Patlageanca, si anume inBratul Chilia, in partea de nord si in Bratul Tulcea in partea de Sud. Cel din urma, si anume Bratul Tulcea, se va desparti si el in doua brate si anume in bratele Sulina si Sfantul Gheorghe, cel din urma fiind botezat dupa locul unde acesta iau nastere. Intorcandu-ne la Bratul Chilia, este bine de stiut ca acesta formeaza granita propriu-zisa cu Ucraina.  Un alt element important in legatura cu Bratul Chilia este faptul ca transporta aproximativ 60% din apele, dar si din aluviunile Dunarii, avand o lungime de 104 km.  Spre deosebire de Bratul ChiliaBratul Sulina este situat in mijlocul Deltei Dunarii, avand un curs rectiliniu. De asemenea, utilitatea lui principala este aceea de a fi folosit in scopuri navigabile. Astfel, Bratul Sulina are o lungime de 71 km si transporta aproximativ 18% din cantitatea de aluviuni si apa din Dunare. In cazul Bratului Sfantu Gheoghe, orientarea este catre sud-est si se intinde pe o lungime de 112 km, transportand in jur de 22% din debitul Dunarii. Acesta este unic dintr-un anumit punct de vedere, si anume pentru faptul ca la varsare formeaza un complex de insule numit Sacalin ce mai sunt considerate si un fel de delta secundara.
Ca si locatie absoluta, Delta Dunarii face parte din Dobrogea, insa, si aici ar exista niste exceptii legate de Bratul Chilia si de delta secundara de care vorbeam mai sus.
Delta Dunarii este binecunoscuta pentru complexitatea ecosistemului dezvoltat aici si este in acelasi timp un mediu in continua transformare. Astfel puteti admira atat “paduri vechi” cu copaci de peste 1.000 ani, cat si  “paduri noi”, cele mai cunoscute fiind padurile Caraorman si Letea. Aici puteti vedea dune de nisip de peste 7m inaltime, paduri de stejari de 30 m inaltime, lacuri acoperite de nuferi albi, insulite plutitoare. In Delta Dunarii se afla cea mai mare zona de stufaris compact din Europa.
Va asteapta specii extraordinare ca arbustul de nisip si liane cu origini exotice (limita nordica a acestora), plante cu frunze plutitoare, papura, macris, riga de apa, plop, arin, frasin, salcia alba si altele. Conform cercetarilor, in Delta Dunarii exista circa 1.600 de specii de plante.
De aceea, in fiecare an numarul turistilor care vin pentru a admira pe indelete acest spectacol al naturii devine din ce in ce mai mare, cu precadere cei din tarile de pe traseul Dunarii.

GEOLOGIE

Din punct de vedere geologic, Delta Dunarii este plasata intr-o regiune elastica si mobila a scoartei terestre numita Platforma Deltei Dunarii, ce mai poarta numele si de regiunea predobrogeana. Aceasta vine in contact cu Orogenul Nord Dobrogean prin Falia Oancea-Sfantu Gheorghe.

FLORA SI FAUNA DIN DELTA DUNARII

In Delta Dunarii intalim peste 30 de ecosisteme. 5.137 de specii din care:
• 1.689 specii de flora
• 3.448 specii de fauna
• 86 specii de moluste
• 2.219 specii de insecte
• 125 specii de pesti
• 10 specii de amfibieni
• 11 specii de reptile
• 325 specii de pasari salbatice ( pelicani, cormorani, egrete, sirari de mal, rate, lisite, starci cenusii, starci purpurii, starci galbeni, starci de noapte, chire, pescarusi, lisite, tiganusi, piciorongi, scoicari, pescarusi albastri, dumbravenci, prigorii, lopatari)
• 42 specii de mamifere (mistret, caprior, caine enot, vidra, bizam, vulpe, nurca)
Deasemenea, foarte important de stiut este faptul ca in Delta Dunarii sunt aproximativ 384 de specii protejate, dintre care 4 de plante.

BINE DE STIUT DESPRE DELTA DUNARII

Tantarii din Delta Dunarii sunt principalii adversari ai turistilor . Mai sacaitori in lunile de vara, trebuie evitati dimineata, la rasaritul soarelui si 2-3 ore cand se lasa intunericul, dupa aceea dispar intre frunze. Prezenta tantarilor este redusa atunci cand bate vantul sau ploua. Evitati deci zonele cu umbra deasa si circulatie redusa a aerului, in special la inserare, asigurati-va ca spatiile de cazare au plasa deasa la geamuri, folositi substante respingatoare sub forma de pastile, spirale sau spray OFF, AUTAN etc
Indiferent de perioada in care va planificati excursia in Delta, este foarte important sa nu va lipseasca din bagaje: haine usoare de ploaie si vant, palarii sau sepci, crema pentru plaja, lotiuni pentru tantari, briceag, lanterna, harta si bricheta.
Deasemenea, incercati pe cat posibil sa nu consumati apa de la robinetul spatiilor de cazare dinDelta Dunarii. Pentru baut, folositi doar apa imbuteliata, minerala sau plata, de preferinta rece, daca nu aveti alternativa aceasta fierbeti apa inainte.

ORGANIZAREA DE EXCURSII IN DELTA DUNARII

De asemenea bine de stiut este si faptul ca aici se pot organiza excursii, dar si plimbari cu barca, Delta  fiind un adevarat paradis pentru iubitorii de natura, pescari, dar si pentru cei pasionati de fotografie si de captarea imaginilor de o frumusete extraordinara. Rasariturile cat si apusurile sunt cu adevarat exceptionale.
Pentru pescari se pot organiza partide de pescuit sportiv ocazionale, pentru relaxare la stiuca, crap, biban, somn, salau sau caras.
Cazarile se pot face la pensiunile din zona, dar,  ceea ce este cu adevarat impresionant este ca exista o serie de hoteluri plutitoare, dotate cu all inclusive. Astfel, va fi extrem de usor sa vizitam Delta Dunarii si sa beneficiem de toate conditiile necesare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu