Un loc unic în lume, la doar câteva sute de kilometri de casa oricărui român: Delta Dunării

Delta Dunării se află în partea de Est a României, la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Are aproximativ 100 de kilometri lungime şi 100 lăţime şi o populaţie grupată în 15 localităţi şi două oraşe: Tulcea şi Sulina.
Punctul de plecare pentru o aventura în deltă este de obicei Tulcea sau Sulina, între cele două oraşe existând mai multe căi de croazieră, care se poate face cu vaporaşe sau bărci prin natura, fauna şi flora unică a deltei.
Delta Dunării găzduieşte peste 1830 de specii de copaci şi plante, peste 2440 de specii de insecte, 91 de specii de moluşte, 11 specii de reptile, 10 specii de amfibieni, 320 de specii de păsări, 44 de specii de mamifere, foarte multe dintre acestea fiind declarate specii unice şi monumente ale naturii şi 133 de specii de peşti.

Curiozităţi despre Delta Dunării:

- este cel mai nou pământ din Europa (creşte cu 40 m de pământ în fiecare an)
- este a doua deltă ca mărime din Europa (cea a Volgăi deţine primul loc) şi ocupă locul 23 în lume
- este a treia ca importanţă ecologică din cele 300 de rezervaţii naturale din lume
- este una dintre cele mai mari şi compacte zone de stuf din lume (240.000 ha)
- este locul cu cea mai bogată fauna ornitologică din lume (peste 250 specii)
- este locul în care se găsesc specii de păsări foarte rare şi pe cale de dispariţie, cum ar fi pelicani dalmaţieni, cormorani mici, gâşte cu pieptul roşu sau Pelecanus crispus, Pelecanus onocrateus, Egreta albă, Egreta garzeta
- dispune de pescării cu aprox. 90 de specii de peşti de apădulce, sălcie şi sărată, specii locale sau migratoare, printre care se numărăşi unele rare ca Acipenseriada
- este una dintre puţinele zone din lume unde îşi găsesc adăpost mamifere precum Mustrella Lutreola şi oterul (Lutra lutra).
Zeci de mii de turişti vin anual, din toate colţurile lumii, pentru a vizita Delta Dunării - natura neatinsă de mâna omului. Delta Dunării a fost inclusă în anul 1990 de UNESCO în circuitul rezervaţiilor mondiale ale biosferei. A fost inclusă în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei, în cadrul programului "Omul şi Biosfera" – MAB UNESCO, de asemenea a fost inclusă în Lista Patrimoniului Universal Cultural şi Natural UNESCO.
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România
Delta Dunării - România

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu