Anul 2011: clar cel mai frumos an din viaţa mea, anul care a urmat după o grea încercare din viaţa mea, când am fost răpusă de o boală grea la pămănt și nu mi se prea mai dădeau șanse de supravieţuire. Dar, "altcineva" avrea planuri mari cu mine, așa că imediat după vindecare, viaţa mea a luat o întorsătură la 180 grade și am trăit ȋntr-un an cât n-am trăit ȋn 30 de ani de viaţă: mai intens, mai frumos, mai liniștit, totul prindea contur în jurul meu si uite așa și visele deveneu din ce ȋn ce realitate. Anul în care aproape toate visele mele au devenit realitate, anul în care am călătorit cel mai mult, anul în care am "înviat" și acum stau în faţa calculatorului și vă scriu un articol despre o experienţă deosebită trăită la la jumătatea lunii august.
Se întâmpla chiar înainte cu câteva zile de o mare sărbătoare la români, de Sf. Maria când o colegă de serviciu ne-a trimis mail și ne-a zis: "Ce ziceţi de o ieșire la munte weekend-ul acesta, cu mic cu mare, că tot avem liber de Sf. Maria?". Eu cel puţin nu sunt genul să refuz vreodată o ieșire la munte.
Am plecat din București cu mare entuziasm, deoarece nu știam absolut nimic despre locaţia aleasă împreună și chiar părea ceva interesant și unic, despre care foarte mulţi nu știau nimic, o zonă nu prea exploatată încă de turiști (poate doar de cei foarte pasionaţi de munte). Am pornit cȃţiva la drum, vă daţi seama dacă am închiriat toată vila doar pentru noi. Destinaţia aleasa de noi a fost pensiunea Pasul Căprioarei - din Poiana Mărului, zona Plaiul Foii, Jud. Brasov.
Venind dinspre București am luat-o pe valea Prahovei, pană am ajuns în Zărnesti și apoi am luat-o spre Poiana Mărului. La pensiune am ajuns seara și marea ne-a fost uimirea cănd din locatitatea Poiana Mărului la un moment dat trebuia să urcam cu mașiniile pe un deal destul de abrupt și cu un singur sens. Fiind noapte ne-a îngreunat și mai mult urcarea până la pensiune, așa că ajunși la destinaţie nu ne prea dădeam seama unde ne afllăm. Dar și cȃnd ne-am trezit dis-de-dimineaţă și am vazut... am crezut ca am ajuns în Rai. Este o zonă absolut minunată, o liniște deplină, o zonă în care poţi respira aer curat, o zonă care te face măndru ca avem o ţară așa frumoasă. Apoi nu mi-am zis decăt atât: "Mă voi trezi să văd răsăritul, nu pot rata așa ceva!".
După micul-de-jun, cu mic cu mare am pornit-o spre munţi, vroiam să ajungem la releu de unde se puteau admira Munţii Piatra Craiului, Munţii Bucegi și toată zona Plaiul Foii. Sinceră să fiu nu aveam voie să depun efort (interzis de la doctor), dar colegii au fost înţelegatori cu mine și au mers mai încet pentru a putea ajunge și eu. Traseul a fost cam de 2 ore, traseu care a fost dat și de un post de televiziune, deoarece copii de aici parcurg zilnic cate 1 km și ceva dus-întors până la școala din Poiana Mărului, indiferent de vreme. Vă daţi seama cum este iarna? Îar ei nu renunţă, se duc la școală... Cănd am ajuns în vȃrf și am văzut acea zonă, m-am simţit ca o învingătoare. Ești numai tu cu natura.
Căt despre răsărit, ce să vă zic? Că m-am trezit la 5.30 și am avut parte să vad cel mai frumos rasărit din viaţa mea? Că am avut senzaţia ca m-am "unit" cu natura? Că m-am bucurat că soţulmeu n-a putut să se trezească să-l vadă și așa am simţit că mi-a fost făcut cadou de natură special pentru mine? Nu... cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie starea care am avut-o.
Și venise și momentul mult așteptat, să vedem grota de la Șinca Veche. Dar mai întai am fost de am vizitatMănăstirea Șinca Nouă, care a fost înfiinţată ȋn anul 2009, iar arhelogii au găsit zidurile fostei mănăstiri datȃnd din sec XVII-XVIII. Mănăstirea este într-o zonă ȋnconjurată de pădure și mulţi nu știu de ea, mai ales că a fost construită de curȃnd. Aici este o liniște deplină, oamenii ascultă slujba cu mare atenţie și pot spune ca nici musca nu se aude. Chiar mi-a plăcut tare mult, aici simţi că te regăsești.
După aceea am plecat spre Mănăstirea Rupestra Șinca Veche unde am întȃlnit mai mulţi oameni decât mă așteptam, mănăstire cunoscută sub denumirea de "Templul Ursitelor" despre care se spune că ar avea o vechime de peste 7000 de ani și de asemenea se bănuiește că ar fi aparţinut aceeleași civilizaţii care a întemeiat"Templul Alb" din Insula Șarpelui. Aici găsiţi și Steaua Lui David, grota trazmiţȃnd energii după cum spun chiar și localnicii. Este un loc unic în Romănia și care este vizitat din ce in ce de mai mulţi turiști din toate locurile lumii, vestea despre el împraștiându-se rapid. Sunt convinsă că ar mai fi fost atâtea obiective turistice de vizitat prin împrejurimi, dar pentru noi timpul a fost cam scurt, poate altădată.
Cum zilele trec repede, venise vremea să mai și plecam, așa că am ales să ne ȋndreptăm și spre Cheile Gradiștei, loc pe care nu il vizitasem încă. Nu știu dacă mai e cazul să specific ceva despre acest loc, dar pentru cei care nu au fost încă le găsiţi la Moieciu, la 7 km de Castelul Bran. Fiind imediat a doua zi după Sf. Marie, era multă aglomeraţie, dar parcă lăsa loc de o imagine specifică, vie și minunată.
A fost un weekend plin, frumos, interesant și plin de momente deosebite... iar unii dintre voi vor zice: "Bine, bine și ce mă interesează pe mine că a fost bolnavă? Doar este un site despre călători". Mesajul meu este simplu și cuprinzător: dacă eu care nu aveam o bună condiţie fizică am putut face asta, voi de ce nu? Care nu aveţi nimic. Descoperiti-vă și de asemenea descoperiţi natura, lăsaţi-vă uimiţi de ea. Este și un mesaj pentru tânăra generaţie care petrece prea mult timp în faţa calculatorului și parcă nu mai știu să trăiască și să simtă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu